În final, am trecut de la “fac ce îmi place” la “ajung unde vreau cu ce îmi place”

Ajungem să ne simțim împliniți atunci când acționăm ... prin obiective clare, ale noastre, setate astfel încât să ne reprezinte pe noi înșine și persoana care vrem să devenim, după toate eforturile depuse zi de zi, chiar și astăzi.
De la iluzia direcției la obiective clare
Am crezut mult timp că știu ce vreau și că fac zilnic lucruri care împlinesc în mine valoarea respectivă, viziunea respectivă și, astfel, că îmi trăiesc viața după ceea ce vreau de la ea, atât în prezent, cât și mai departe.
Treceam prin viață și vedeam că fac, fac, fac și, la un moment dat, mă gândeam: "Oare ce să mai fac?" Parcă mergeam înainte, dar nu aveam un scop.
Când ocuparea nu înseamnă progres
Ce s-a întâmplat, de fapt, a fost că nu îmi setasem un obiectiv clar.
Nu aveam un punct în care să vreau să ajung, ca să știu că am împlinit ceva, că am făcut un progres, că merg pe o cale spre un scop.
În schimb, treceam prin viață bazându-mă pe viziuni despre felul în care voiam să fiu și să trăiesc, iar asta mă lăsa, fără să vreau, neîmplinită.
Nici eu nu am știut că voi ajunge aici, cu coachingul și cu dezvoltarea mea personală. Am lucrat mult timp pe cont propriu, ca propriul meu ghid. Am căutat și am cercetat lucruri de care aveam nevoie în viața mea, ca să mă înțeleg mai bine și, la fel, să îi înțeleg mai bine pe cei din jur.
Însă a ajuns un moment în care mă întrebam: "Oare toate aceste eforturi mai au rost? Mai merită?" Simțeam că am înțeles ce aveam de înțeles și că era ca un capitol deja încheiat pentru mine.
Momentul în care lucrurile au devenit clare
În Școala de coaching am înțeles că, de multe ori, mergem înainte fără un scop clar care să ne tragă înainte, să ne dea direcție și să ne facă să continuăm cu sens.
Atunci mi-am dat seama că pot să ajung undeva cu ceea ce îmi place. Pot să transform această curiozitate și cercetare într-un drum profesional, în care fac cu plăcere lucruri care altădată păreau doar explorare personală.
Iar asta nu aș fi reușit fără obiective, fără să îmi pun puncte de reper clare: unde vreau să ajung, ce vreau să devin și în cât timp.
Acest proces m-a atras și mă ține activă chiar și astăzi.
De la experiența mea la realitatea ta
Ceea ce avem nevoie în viață este să ne simțim împliniți de felul în care alegem să trăim: de circumstanțe, de job, de relație, de sănătate, de familie, de dezvoltarea noastră personală.
Ajungem să ne simțim împliniți atunci când acționăm în ariile vieții noastre nu doar pe baza unor viziuni sau modele preluate de la alții, ci prin obiective clare, ale noastre, setate astfel încât să ne reprezinte pe noi înșine și persoana care vrem să devenim, după toate eforturile depuse zi de zi, chiar și astăzi.
Obiectivele ca direcție, nu doar intenție
Obiectivele se setează și se împlinesc, iar prin coaching învățăm să facem față obstacolelor și să adunăm resursele necesare pentru ca obiectivele noastre să devină realitate.
Tu de ce ești ghidat în viață?
Pentru ca obiectivele să fie eficiente, este important să:
știi concret cum vrei să arate acel aspect în viitorul tău
stabilești un termen clar: când
fie important pentru tine, să te ajute și să te împlinească
să faci un plan de pași necesari pentru a ajunge acolo
să începi chiar de azi să acționezi
Dacă te regăsești în acest proces și simți că ai nevoie de claritate sau de sprijin în atingerea obiectivelor tale, putem lucra împreună. În coaching, lucrăm exact pe asta: obiective clare și depășirea obstacolelor reale din drumul tău.
Te invit la realizări profunde și pline de însemnătate, atât pentru tine, cât și pentru oamenii din viața ta.
Sper să-ți fie de folos!
Abonează-te la newsletter și fii primul care află când apar articole noi sau oferte disponibile.
Intră pe pagina "Despre mine" și află care este povestea mea, autoarea acestui articol.