Am crezut că știu să ascult… până când am realizat că nu mă ascult nici pe mine

Atunci când ne oferim puțin spațiu unii altora, fără să venim în fața celuilalt cu propriile noastre moduri de funcționare pe care vrem să le impunem, ne dăm, de fapt, spațiu să ne arătăm așa cum suntem.

Procesul meu de a asculta cu adevărat pe cineva nu a fost deloc rapid și nici nu pot să spun o singură poveste care să arate cum a funcționat pentru mine și cum am ajuns să pot să-l ascult pe cel din fața mea fără a mai interveni cu propriile mele gânduri peste ale lui.

Cel mai mult m-a ajutat să îmi acord mie momente de ascultare deplină, în care pur și simplu am fost interesată să văd cum gândesc, cum mă simt, ce am nevoie — toate acestea din curiozitatea de a mă înțelege, ca să plec cu mine la drum dintr-un loc cunoscut.

Momentul în care au început întrebările

Îmi amintesc și acum cum, pe la vreo 20 de ani, parcă pe unde pășeam era o aventură. Nu era un drum liniar și nu mergeam spre un scop, pe o cale anume. Era momentul pentru mine să fac din orice o poveste în sine și să trăiesc ca în filme, ca o mică relatare pe care o creez.

Astfel, nu stăteam locului să mă analizez, să mă înțeleg, să am răbdarea aceea de a urmări pe cineva în povestea lui cap-coadă.

Însă lucrurile s-au schimbat destul de repede, pentru că nu mult timp mai târziu am început să-mi pun întrebări.

Mi-am dat seama că nu am un scop anume și, mai mult decât atât, că am nevoie de unul.

Nevoia de a mă înțelege

În încercarea mea de a merge spre un scop de tipul "vreau o relație în care să mă simt bine cu cine sunt", am realizat că multe lucruri îmi sunt necunoscute despre mine.

Nu știam să mă prezint într-un mod autentic, nu cu lucruri precum culoarea preferată sau felul de mâncare, ci cu lucruri personale, alese de mine: valori, standarde, principii și nevoi.

Pentru că nu mersesem până atunci spre ceva țintit și eram la vârsta la care începeam să văd cum funcționează lucrurile, am simțit această lipsă de proces, de etape.

Și, citind despre momentul prezent, despre identitate și despre recunoștință, am ajuns și la un punct interesant: valorile morale, listate într-o carte, pe o pagină întreagă.

Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că eu nu am definit ceva concret pentru mine, că nu am ajuns să aleg ceva specific.

Așa că, în căutarea a ceva al meu, ales de mine și orientat spre scopul meu, am început să aleg ce valori vreau să am, ce principii să urmez. Le-am notat în jurnal, le-am subliniat și le-am recitit până când au început să se integreze în mecanismul minții mele.

Ce nu a funcționat

Și totuși, cum să ajung dintr-un fel de funcționare în altul? M-am tot întrebat și m-am tot chinuit să integrez ceva nou peste ceea ce exista deja în mine.

Însă nu a funcționat.

Pentru că nu poți acoperi ceva doar ca să pui altceva peste.

Procesul real de schimbare

Am învățat în acest proces că am nevoie să procesez ce se întâmplă în prezent și să las, conștient, din moduri vechi de funcționare, ca să pot adopta, tot conștient, altele noi.

Procesul acesta a fost lung, așa cum spuneam, și mi-a luat timp să mă observ și să mă înțeleg. Dar aici a fost, de fapt, transformarea.

Am învățat să mă ascult cu adevărat, să nu vin cu critici sau judecăți asupra felului meu de funcționare, ci să fiu curioasă de sursa lui — de felul în care am ajuns să adopt anumite comportamente.

Am ajuns să mă accept și să mă privesc ca pe un om ca oricare altul. Și, în același timp, să-i privesc și pe oamenii din jurul meu la fel.

Tot acest proces a fost, de fapt, ascultare activă: interes real, curiozitate și intenția de a mă înțelege — de a ști cu cine sunt la drum și ce mecanisme îmi ghidează comportamentul.

Cum a influențat relațiile mele

Ce mi-a adus și mai valoros mai departe a fost înțelegerea că suntem, în esență, la fel.

Suntem oameni care adoptăm mecanisme, care avem intenții și valori, care mergem pe un drum cu sau fără scop. Și toți ne putem înțelege mai bine prin ascultare activă.

Atunci când ne oferim puțin spațiu unii altora, fără să venim în fața celuilalt cu propriile noastre moduri de funcționare pe care vrem să le impunem, îi dăm, de fapt, spațiu să se arate așa cum este.

Și, mai mult decât atât, îl putem ajuta să intre mai profund în propriile mecanisme, prin curiozitate. Astfel, îl putem înțelege — și se poate înțelege și el.

Exercițiu pentru tine

Tu cum adopți în viața ta această stare?

Dacă vrei să faci ce fac și eu, ia-ți un moment înainte de a vorbi cu cineva și spune-ți:

"În această discuție nu o să vorbesc despre ce știu eu și despre mecanismele mele. O să ascult. O să întreb despre ce anume din această persoană a adus-o la gândul prezent, la acțiunea prezentă. Apoi o să merg mai departe și o să întreb despre gândul de dinainte și acțiunea de dinainte, și tot așa, până când încep să văd clar mecanismul acestei persoane. Eu o să fiu sprijin în această discuție, nu sursă de sfaturi."

Când ajunge să fie un obicei, comunicarea activă nu mai e doar un instrument, ci cheia care poate transforma orice discuție în înțelegere profundă, conexiune autentică și soluții care chiar contează pentru ambele părți. 

Te invit la discuții profunde și pline de însemnătate, atât pentru tine, cât și pentru oamenii din viața ta.

Sper să-ți fie de folos!

Abonează-te la newsletter și fii primul care află când apar articole noi sau oferte disponibile.